Edwin

Edwin Cornwallis. Am ras infundat la auzul acestui nume atat de neobisnuit. Strainul, intrat in casa noastra la miez de noapte, mi-a zambit. Tata, un om ingaduitor, mult prea ingaduitor, mi-a explicat cu voce blanda, ignorandu-mi nepoliticoasa iesire:
-Oamenii vin de departe, tocmai din Angliterra. Poarta-te tu cum se poarta, Victor.
Angliterra… M-am asezat cu ei la masa, curios. Lica, servitoarea, a pus lampa in mijlocul mesei. Avea ochii carpiti de somn. Tata i-a spus:
-Ada branza, ada carne, carnat si vin. Ada si mere din alea dulci, fa bine scoala-l pe Ionica sa te ajute. Ada viul mai intai si spune-i Anicai se pregateasca camera de oaspeti.
Fata a iesit, impleticindu-se. Mi-am indreptat din nou atentia spre neasteptatii musafiri de departe. Unul din ei, tanar, lat in umeri si cu ochi ageri de tigan, dar cu parul galben ca graul, o rupea binisor pe romaneste. Il chema Johannes. Ne-a spus ca Edwin Cornwallis era calator, ca nu cunostea locurile si ca el ii era calauza. Ii vorbea limba.
-Mama a fost de aici, ne-a spus Johannes. Brasov. De la ea mai stiu romaneste. M-am dus la Northumberland de ceva ani, acolo am cunoscut Edwin Cornwallis. Mare om… Om bun! Acum duc prin Europa. Maine noapte la Brasov plecam. Sir Edwin calatoreste noaptea, ziua nu… Are rau. Caldura asta…
-Calduri mari… Seceta mare vara asta, a spus tata, privind cu parere de rau in gol, peste capetele celor doi.
Lica a pus carafe de vin pe masa si patru pahare. Tata a turnat tuturor vin rosu.
-Sanatate, a inchinat Johannes si, luand o gura, s-a intors spre strain, dand din cap aprobator. Vin bun!
-Vin curat! a zambit tata. N-o sa gasiti altul mai bun!
Au inceput a palavragi amandoi vrute si nevrute, dar nu-i mai ascultam. Strainul, asezat la loc de cinste in capul mesei, tacea sorbind incet din pahar. Mi-am rezemat coatele de masa indreptandu-mi intreaga atentie spre el. Era ceva frumos dar respingator in acelasi timp in trasaturile lui, purta barba, scurta si ingrijita, iar parul usor grizonat pe la tample ii era legat la ceafa intr-o coada lunga pana la jumatatea spatelui. Ochii, mari si ingusti, aveau sclipiri stranii, ca de metal. In ciuda faptului ca era miezul verii si, desi noapte, o caldura aproape sufocanta invaluia incaperea, Cornwallis era imbracat mai degraba pentru o calatorie pe vreme de toamna ploioasa. Pe umeri ii atarna o haina greoaie din lana neagra, peste camasa alba cu maneci lungi. In picioare avea cizme, le observasem de cum intrase pe usa. Parea sa fie cam de varsta tatei, un om la patruzeci de ani, inalt si bine cladit. Cred ca am zambit usor, asemuindu-l cu unul din cavalerii cruciati despre care citisem prin carti. M-am gandit ca nu parea sa fi avut o viata prea usoara si ma intrebam ce vant il aducea, de prin indepartata lui tara, taman prin partile noastre. Imi parea rau ca nu puteam vorbi cu el, dar nici unul nu cunostea limba celuilalt, iar Johannes era adancit in discutii cu tata.
A mancat doar Johannes. Edwin a facut un semn scurt, refuzand mancarea, sorbind in continuare din acelasi pahar de vin care parea ca nu se mai termina.
-Nu mananca noaptea, a spus Johannes.
Imi era somn. Tata m-a trimis la culcare. Am adormit de cum am pus capul pe perna, ceea ce nu mi se mai intamplase pana atunci. Oricat de obosit as fi fost, tot ma zvarcoleam cateva minute inainte sa adorm. Atunci parea ca ma lovise cineva drept in crestet. M-am trezit la fel de brusc cum adormisem, deschizand larg ochii in intunericul odaii. Era atat de liniste incat imi parea ca-mi aud inima batand. Un cocos a cantat undeva, departe, prelung. M-am socotit- mai erau vreo doua ceasuri pana avea sa se crape de ziua.
Atunci am auzit clar respiratia cuiva, foarte aproape de mine. Pana sa apuc sa ma dezmeticesc, un brat puternic s-a incolacit in jurul mijlocului meu. Fusese langa mine in pat, fara sa-l simt. Am vrut sa urlu, dar nu puteam sa scot nici un sunet, de parca as fi amutit brusc. M-am rasucit. A fulgerat in departare, peste munti. I-am vazut chipul, era Edwin Cornwallis. Intr-o clipa a fost deasupra mea. Tot ce am mai simtit a fost o durere ascutita sub clavicula stanga, de parca mi-ar fi infipt cineva un cutit acolo. Am auzit tunetele departe.
Cand m-am trezit, ploua cu galeata, tuna si fulgera. Cerul era intunecat de nori grei, cenusii. Mi-am miscat usor capul, buimac, aducandu-mi aminte de noaptea trecuta. Crezusem intai ca am visat si am dat sa ma ridic. Am simtit durere sub clavicula stanga si un fior pe sira spinarii. Mi-am dezvelit umarul, pipaind locul. Nu visasem. Am alergat la fereastra, privind in ograda. Trasura eleganta cu care venisera cei doi era acolo, semn ca ei erau in casa. Am iesit pe usa asa cum eram, in camasa lunga de noapte. In odaia mare, la masa, sedea Johannes singur. Cand m-a vazut, s-a ridicat, privindu-ma sumbru.
-Unde e tata?
Mi-a intins o bucata de hartie- am recunoscut scrisul tatei:
“Am plecat la Cornilesti, matusa Salomia a murit azi noapte. Fii gazda buna pentru oaspetii nostri, ma intorc maine. Ei vor pleca diseara, nu-i lasa fara merinde.”
Ravasul tatei tremura intre degetele mele.
-Cand a plecat? am intrebat incet.
-Acum un ceas, a raspuns Johannes, turnandu-si vin.
N-o vedeam pe Lica nicaieri. Ionica si Anica lipseau si ei.
-Unde e englezul? am intrebat, privind spre usa.
Johannes a mai turnat un pahar de vin:
-Stai jos si bea.
-Nu vreau sa beau!
-Stai jos si bea, Victor.
M-am asezat, infricosat. Mi-a spus:
-Tu mergi cu noi la noapte.