Vampirii si muritorii

Inainte de a continua firul povestii mele, ma voi (re)opri asupra vampirului in... mass-media. Asa cum il percep, cum il doresc sau cum il tem a fi muritorii. Am gasit un "Top 10" al filmelor cu vampiri, care arata cam asa:

S-au omis filme de referinta:

Daca ar fi sa fac recomandari, ceea ce in mod obisnuit nu imi sta in fire, acestea ar putea sa arate cam asa:
Film de vazut: Dracula (1992)
Carte de citit: Dracula (Bram Stoker)
Se apropie cel mai mult de imaginea reala a vampirului mitologic, acela care nu se da drept muritor, nu merge la scoala si nu prea tine cont de identitatea victimei sale.
Vizionare placuta.

Vampirii si Internetul

Internetul, in sine, este o sursa (aproape) nelimitata de informare si dezinformare. Interesul meu pentru “panza de paianjen” a aparut in urma cu vreo 13 ani, cand viata mea a devenit ceva mai linistita si am avut ragazul sa fac multe lucruri la care inainte nici nu m-as fi gandit. Am descoperit destul de repede secretele computerelor, ce e un Windows `98 si cum functioneaza si, mai ales, mirifica lume a Internetului. Relatiile mele cu Internetul au fost, mai apoi, tumultuoase: imi petreceam uneori nopti in sir cautand, rascolind, cercetand fiece coltisor, pentru ca apoi sa-mi pierd interesul cu saptamanile, poate chiar lunile si sa ma intorc la pasiuni mai vechi: cartea si pictura. In ultimele nopti, fiindca incepea sa se contureze din ce in ce mai clar in mintea mea ideea acestui blog, m-am pus frumusel pe cautat (pe "net", evident) diverse informatii despre vampiri – sa vad ce se scrie, ce se spune, ce se crede, ce se spera si, de ce nu, ce se asteapta. Am sa adun aici un “buchet” de informatii, excluzand, bineinteles, plicticoasa Wikipedia. Unele sunt amuzante, altele stupide, altele interesante, majoritatea departe de adevar. Distractie placuta! (sau nu?)

Crezul Vampirului

Sunt un Vampir.
Imi venerez orgoliul si imi venerez viata, pentru ca sunt singurul meu Dumnezeu.
Sunt mandru ca sunt un animal de prada si imi onorez instinctele animalice.
Imi slavesc mintea rationala si nu cred in nimic care sfideaza ratiunea.
Recunosc diferenta dintre lumea adevarului si cea a fanteziei.
Realizez ca supravietuirea este cea mai inalta lege.
Recunosc ca Puterile Intunericului sunt ascunse de legile naturale prin care imi fac magia.
Stiu ca credinta mea in ritual este fantezie, dar magia e reala, o respect si recunosc rezultatele magiei mele.
Realizez ca nu exsista nici rai, nici iad si vad moartea ca o distrugatoare a vietii.
De aceea imi voi fructifica viata aici si acum.
Eu sunt un Vampir.
Pleaca-te in fata mea!
“Crez” preluat din lucrarile “Temple of the Vampire“, Biserica Satanista nu-si asuma responsabilitatea pentru traducerea efectuata!
(sursa: www.bisericasatanista.org )
Nota: e prima data cand il citesc, nu l-am mai intalnit pana acum!


Jurnalul unei vampirite si Omerta


” Vampirii exista, Oameni!… sunt Vampir )) De ce sa ma ascund in zilele astea?! Voi, Oamenii, de astazi, veti interpreta afirmatia mea , in cel mai rau caz, ca fiind o dovada a nebuniei mele, o manifestare a unui nevinovat moft sau a bogatei mele imaginatii, ori o veti lua drept o gluma. Bineinteles nu pot face o generalizare fara sa nu mentionez macar existenta exceptiilor. Adica a acelor oameni care vor interpreta, lecturand pana la capat prezentul jurnal, ca fiind intr-adevar un jurnal nu al unei nebune, nu al unei excentrice, sau scriitoare talentate ci al unui Vampir. Si, … in minte le va veni imediat intrebarea, la care finalizand lectura vor gasi raspunsul: DE CE fac asta? DE CE incalc Codul Tacerii? Legea noastra nescrisa, a vampirilor, pe care nici un vampir nu a mai incalcat-o pana la mine. Pentru inceput, pentru a le da un raspuns le voi spune ca prefer moartea singuratatii. Da! … mai bine moarta decat singura. Si acum o sa vi se para ca va bag si mai mult in ceata ca devin incoerenta. Nu. Sunt cat se poate de coerenta. Intotdeauna incalcarea unor reguli atrage consecinte neplacute. Adica prin faptul ca voi dezvalui secretele noastre voua, Oamenilor, imi voi face multi dusmani in randul tuturor celorlati. Cu cata strasnicie au tinut vampirii pana acum secret totul despre noi, si un novice, avand in vedere ca nu am decat 120 de ani, arunca in aer “comunitatea” de vampiri. Bun, veti zice, si de ce alternativa o constituie singuratatea. Mi s-a urat cu binele? Va voi raspunde: Care bine Oameni buni? Va imaginati ca e super sa fi vampir … cate puteri … ce capacitati sa nu mai zic de imortalitate. Dar v-ati gandit ca nu ma pot bucura, daca se poate spune asa, de toate aceste puteri decat pentru a ma hrani, si doar in prezenta viitoarei victime, hrana mai bine zis, caci nici un om nu trebuie sa ramana in viata dupa ce s-a convins de faptul ca intr-adevar exista vampiri. Mi se face o greu suportabila foame, aleg omul, il seduc asa cum fac numai vampirii si il omor hranindu-ma cu sangele sau. Mie dor sa ma bucur de toate acele nimicuri care va compun viata. Dar nu intelegeti gresit. Nu mie dor sa fiu Om. Imi place sa posed atatea puteri cate posed, dar daca nu ma pot bucura de ele asa cum as vrea …. la ce folos?! Poate ca ma veti acuza de aroganta. Dar nu ma judecati ” {jurnalul unui vampir de RUXIA}
(sursa: www.blog-nebun.net )
Nota: domnisoara vampirita aici de fata are 120 de ani si inca nu a reusit sa invete regulile gramaticii limbii romane. Inca nu am inteles exact ce e cu acel Cod al Tacerii, dar o sa ma documentez.

Vampirul de forum. De-ai nostri…

deci va spun acum nu mint deloc pe bune
eu sunt cu adevarat vampir
cine ma crede sami dati add va rog daca vreti sa va povestesc mai multe E-mail
si daca vreti sa va spun cum am devenit vampir ok?
Si credetima nu mint
---
cine vrea sa afle mult mai multe despre vampiri orice ma poate intreba pt ca stiu totul ma gaseste la idiul E-mail
sunt online
va astept cu add

(sursa: http://vampiri.3xforum.ro , scris de clery_holt)


da eu sunt vampir dar sunt avantaje si dezavantaje ele nu te incurca daca vrei sa sti mai multe intra pe id-ul meu diva miss2010,
(sursa: www.pe-gratis.com)
Nota: Eu zic sa profitati de ocazie. Desi unii zic ca…

“Nu se merita!”

Vampiri ... stiu spirite exista eu iti spun asta din propria exprienta, demoni exista daca sti sa invoci va veni dar crede-ma ca nu o sa iti placa ceea ce vei vedea,vampiri tot ce stiu e ca printr-un ritual facu devii vampir dar nu se merita pentru ca in timpul ritualului trebuie sa mori deci sa nu o mai lungesc da vampiri exista
(sursa: www.tpu.ro , scris de ingersedat)

Vampirul de forum. De-ai lor…

Ei, aici se complica putin treaba, ca ei au mai multi. Mi-a fost cam greu sa selectez!

We do exist. Vampires are not like those in the movies or books, we don't drain unwilling victims of their blood. We have kind people who are called donors and they give us the blood or energy we need. Vampires are people who have energy deficiency and need to get that energy by taking it from other people. We don't die in the sun, can't fly, no super powers, can cross running water, garlic, holy water and the cross don't phase us (because we are not demons we are just different to normal people), we can see better at night than in the day, heightened senses, we do age and we aren't immortal. Twilight vampires are made up. Fake vampires are people who run around wearing plastic teeth saying they are 400 years old and can fly. Real vampires are people who simply face more problems in life that normal people don't have to deal with.
(sursa: www.answers.yahoo.com )
Nota: un vampir cat de cat rezonabil…


Vampires are real, my proof is that I am one. There are a lot of differences between real vampires and fake ones, but I am just too lazy to list them all right now.
(sursa: www.answers.yahoo.com, scris de Krade)
Nota: un vampir fara chef.

Cum te aperi de vampiri? Varianta lor…

Stash garlic in vases in your room, tie it in bunches and hang it from your doors, rub it around your windows and other entrances, or wear it around your neck. Store it in the undead's grave to prevent him or her from emerging.

Wear a cross around your neck and you can't be harmed by a vampire. Place a crucifix in the vampire's coffin and he or she can't rise from the dead.

Eat bread made from flour mixed with blood from a decapitated or staked vampire, as was the custom in Poland several centuries ago.

Spread grain or seeds about to confuse the monster. Keep in mind that for reasons unknown, he'll always stop to count every kernel or grain and he might not get done until dawn.

Pile thorny branches in your front yard. Spread plenty of prickly bows about; the beast will surely get stuck on one of them.

Bar a potential victim's bedroom door with iron, a metal supposedly abhorred by vampires. Remember that Dracula and his cronies are also allergic to light, so keep your room well illuminated when there's a vampire in your midst.

Cum te aperi de vampiri? Varianta noastra…

N-o sa lungesc vorba: usturoiul invinge tot, inclusiv guturaiul!

Sa trecem la lucruri palpabile: Imparatul Vampirilor

 
Maria Sa si Strigoii Vii:

Tribut Majestatii Sale:

Nota de final: nu, nu il cunosc pe Don Henrie si nici nu i-am auzit de nume pana foarte recent.

Edwin

Edwin Cornwallis. Am ras infundat la auzul acestui nume atat de neobisnuit. Strainul, intrat in casa noastra la miez de noapte, mi-a zambit. Tata, un om ingaduitor, mult prea ingaduitor, mi-a explicat cu voce blanda, ignorandu-mi nepoliticoasa iesire:
-Oamenii vin de departe, tocmai din Angliterra. Poarta-te tu cum se poarta, Victor.
Angliterra… M-am asezat cu ei la masa, curios. Lica, servitoarea, a pus lampa in mijlocul mesei. Avea ochii carpiti de somn. Tata i-a spus:
-Ada branza, ada carne, carnat si vin. Ada si mere din alea dulci, fa bine scoala-l pe Ionica sa te ajute. Ada viul mai intai si spune-i Anicai se pregateasca camera de oaspeti.
Fata a iesit, impleticindu-se. Mi-am indreptat din nou atentia spre neasteptatii musafiri de departe. Unul din ei, tanar, lat in umeri si cu ochi ageri de tigan, dar cu parul galben ca graul, o rupea binisor pe romaneste. Il chema Johannes. Ne-a spus ca Edwin Cornwallis era calator, ca nu cunostea locurile si ca el ii era calauza. Ii vorbea limba.
-Mama a fost de aici, ne-a spus Johannes. Brasov. De la ea mai stiu romaneste. M-am dus la Northumberland de ceva ani, acolo am cunoscut Edwin Cornwallis. Mare om… Om bun! Acum duc prin Europa. Maine noapte la Brasov plecam. Sir Edwin calatoreste noaptea, ziua nu… Are rau. Caldura asta…
-Calduri mari… Seceta mare vara asta, a spus tata, privind cu parere de rau in gol, peste capetele celor doi.
Lica a pus carafe de vin pe masa si patru pahare. Tata a turnat tuturor vin rosu.
-Sanatate, a inchinat Johannes si, luand o gura, s-a intors spre strain, dand din cap aprobator. Vin bun!
-Vin curat! a zambit tata. N-o sa gasiti altul mai bun!
Au inceput a palavragi amandoi vrute si nevrute, dar nu-i mai ascultam. Strainul, asezat la loc de cinste in capul mesei, tacea sorbind incet din pahar. Mi-am rezemat coatele de masa indreptandu-mi intreaga atentie spre el. Era ceva frumos dar respingator in acelasi timp in trasaturile lui, purta barba, scurta si ingrijita, iar parul usor grizonat pe la tample ii era legat la ceafa intr-o coada lunga pana la jumatatea spatelui. Ochii, mari si ingusti, aveau sclipiri stranii, ca de metal. In ciuda faptului ca era miezul verii si, desi noapte, o caldura aproape sufocanta invaluia incaperea, Cornwallis era imbracat mai degraba pentru o calatorie pe vreme de toamna ploioasa. Pe umeri ii atarna o haina greoaie din lana neagra, peste camasa alba cu maneci lungi. In picioare avea cizme, le observasem de cum intrase pe usa. Parea sa fie cam de varsta tatei, un om la patruzeci de ani, inalt si bine cladit. Cred ca am zambit usor, asemuindu-l cu unul din cavalerii cruciati despre care citisem prin carti. M-am gandit ca nu parea sa fi avut o viata prea usoara si ma intrebam ce vant il aducea, de prin indepartata lui tara, taman prin partile noastre. Imi parea rau ca nu puteam vorbi cu el, dar nici unul nu cunostea limba celuilalt, iar Johannes era adancit in discutii cu tata.
A mancat doar Johannes. Edwin a facut un semn scurt, refuzand mancarea, sorbind in continuare din acelasi pahar de vin care parea ca nu se mai termina.
-Nu mananca noaptea, a spus Johannes.
Imi era somn. Tata m-a trimis la culcare. Am adormit de cum am pus capul pe perna, ceea ce nu mi se mai intamplase pana atunci. Oricat de obosit as fi fost, tot ma zvarcoleam cateva minute inainte sa adorm. Atunci parea ca ma lovise cineva drept in crestet. M-am trezit la fel de brusc cum adormisem, deschizand larg ochii in intunericul odaii. Era atat de liniste incat imi parea ca-mi aud inima batand. Un cocos a cantat undeva, departe, prelung. M-am socotit- mai erau vreo doua ceasuri pana avea sa se crape de ziua.
Atunci am auzit clar respiratia cuiva, foarte aproape de mine. Pana sa apuc sa ma dezmeticesc, un brat puternic s-a incolacit in jurul mijlocului meu. Fusese langa mine in pat, fara sa-l simt. Am vrut sa urlu, dar nu puteam sa scot nici un sunet, de parca as fi amutit brusc. M-am rasucit. A fulgerat in departare, peste munti. I-am vazut chipul, era Edwin Cornwallis. Intr-o clipa a fost deasupra mea. Tot ce am mai simtit a fost o durere ascutita sub clavicula stanga, de parca mi-ar fi infipt cineva un cutit acolo. Am auzit tunetele departe.
Cand m-am trezit, ploua cu galeata, tuna si fulgera. Cerul era intunecat de nori grei, cenusii. Mi-am miscat usor capul, buimac, aducandu-mi aminte de noaptea trecuta. Crezusem intai ca am visat si am dat sa ma ridic. Am simtit durere sub clavicula stanga si un fior pe sira spinarii. Mi-am dezvelit umarul, pipaind locul. Nu visasem. Am alergat la fereastra, privind in ograda. Trasura eleganta cu care venisera cei doi era acolo, semn ca ei erau in casa. Am iesit pe usa asa cum eram, in camasa lunga de noapte. In odaia mare, la masa, sedea Johannes singur. Cand m-a vazut, s-a ridicat, privindu-ma sumbru.
-Unde e tata?
Mi-a intins o bucata de hartie- am recunoscut scrisul tatei:
“Am plecat la Cornilesti, matusa Salomia a murit azi noapte. Fii gazda buna pentru oaspetii nostri, ma intorc maine. Ei vor pleca diseara, nu-i lasa fara merinde.”
Ravasul tatei tremura intre degetele mele.
-Cand a plecat? am intrebat incet.
-Acum un ceas, a raspuns Johannes, turnandu-si vin.
N-o vedeam pe Lica nicaieri. Ionica si Anica lipseau si ei.
-Unde e englezul? am intrebat, privind spre usa.
Johannes a mai turnat un pahar de vin:
-Stai jos si bea.
-Nu vreau sa beau!
-Stai jos si bea, Victor.
M-am asezat, infricosat. Mi-a spus:
-Tu mergi cu noi la noapte.

Potretul

S-a intamplat undeva la inceputul anilor `30. Eram la New York cand am fost chemat urgent la Paris. Mireille ma astepta in parculetul din spatele casei unde locuia pe vremea aceea. Avea ceva misterios acel loc, acea casa nici prea mare, nici prea frumoasa. Dintr-un hol stramt si intunecos, drept inainte, intrai intr-o camera dreptunghiulara, spoita in alb. Imi amintesc si acum vopseaua scorojita de pe usa, pe care imaginatia lui Mireille desena cai, constelatii si pomi desfrunziti. Fereastra unica, la fel de impersonala ca si restul incaperii, dadea spre parculet. O alta usa, ceva mai bine intretinuta, te ducea in cealalta camera- acolo dormea Mireille. Desi nu era catusi de putin saraca, parea sa adore o austeritate aproape plicticoasa, daca n-ar fi existat cele cateva atingeri – un candelabru stravechi, dar cu atat mai frumos, scaunele din alta epoca, cele cateva rafturi pe care zaceau mereu, neatinse, aceleasi carti prafuite, o blana de iepure aruncata la intamplare pe podele, o soba din teracota alba, sticle de parfumuri imprastiate peste tot, caiete de schite si suvitele de par aranjate cu deosebita grija pe un mic panou prins in perete. Mireille le numea “scalpuri”. In fapt, nu erau decat suvite din parul ei, avea mania sa pastreze o suvita la fiecare zece ani. Asa masura ea timpul. Niciodata n-am stat sa numar acele suvite, dar erau cam o duzina. Am iesit pe usa ce dadea spre parc- a scartait sinistru. Mireille s-a ridicat usor, apropiindu-se de mine cu acelasi zambet dintotdeauna intiparit pe buze. Ne-am asezat in tacere pe banca de pe care tocmai se ridicase, privind cerul senin al noptii de mai.
-M-am intalnit cu tatal tau, mi-a spus incet intr-un tarziu.
Am incuviintat in tacere- stiam. A oftat usor si, o vreme, n-a mai spus nimic. O cunosteam insa prea bine, stiam ca se intamplase ceva si mai stiam ca nu avea rost sa ii pun intrebari; Mireille ura intrebarile. Spunea cat voia, ce voia si cand voia. Intr-un tarziu, cred ca trecuse mai bine de un ceas de cand stateam impreuna sub nuc, in tacere deplina, mi-a spus:
-Vreau sa ma ajuti sa-l gasesc.
Am privit-o lung, in tacere. A izbucnit- soapta ei era taioasa:
-Sa nu ma refuzi, Victor.
Isi invartea nervoasa inelul de pe deget. I-am vazut unghiile lacuite, rosii.
-Crezi ca intamplator am gasit toate acele portrete? m-a intrebat, mai calma.
-Si chiar daca il vei gasi… ce vei face? Ce vei spune?
A ridicat copilareste din umeri, razand usor:
-Improvizez!
Si-a intors fata palida spre mine, redevenind serioasa:
-Nu vreau sa cred ca, de mai bine de doua decenii, alerg dupa potcoave de cai morti.
M-a luat de mana, ducandu-ma in casa. A tras cu hotarare trapa din podea, coborand scarile cu usurinta. Am urmat-o. A aprins felinarul vechi, tragand panzele albe, greoaie, care acopereau statuia si cele trei portrete: doua in ulei, ambele nesemnate, si o gravura semnata “Thomasso V.” Sculptura romana, picturile si gravura reprezentau acelasi barbat. Erau insa realizate in epoci diferite, patru imortalizari ale aceleiasi persoane, intinzandu-se pe durata a doua mii de ani. Era imposibil de confundat: forma fetei, buzele lungi, parul rebel si cicatricea de pe obrazul stang, care aparea in toate reprezentarile, il faceau astfel.
“Bine, vei spune, si ce-i cu asta? Un vampir!” Da. Asta era si convingerea noastra, atata doar ca nimeni nu parea sa il cunoasca pe acest vampir. Nici macar Tiberius, roman si el, nascut in perioada domniei lui Nerva, nu parea sa aiba habar cine era misteriosul barbat cu cicatrice care lasase urme atat de evidente ale existentei sale multimilenare.
-Acum priveste aici, a spus Mireille, radicand felinarul. Am tresarit. Prinsa cu ace in grinda de lemn, deasupra gravurii, era fotografia, evident foarte recenta, a barbatului cu cicatrice, Parea facuta intr-un restaurant, la lumina becurilor electrice. Era in compania a doi barbati si o femeie, tinand in mana un pahar cu vin, zambind discret aparatului de fotografiat.
-De unde ai fotografia asta? am intrebat, surprins.
-Sa urcam, a spus, pornind pe scarile ce duceau sus, in dormitorul ei. Ne-am asezat la masa pe care era asezat un pahar de cristal cu picior. Alaturi, un briceag mic.
-Tocmai de asta te-am chemat de urgenta la Paris, a spus, crestandu-si incheietura mainii.
O grimasa aproape imperceptibila de durere a aparut pe buzele ei si, in timp ce vorbea, lasa sangele sa se scurga, prelingandu-se pe maginea paharului de cristal:
-Am gasit-o in cutia mea postala, moment in care te-am si chemat. Nu stiam… nu stiam cui sa cer ajutorul. In cutia mea postala, Victor! Mie, una, mi se pare o dovada destul de clara: el a pus-o acolo, el stie…
Mi-a intins paharul aproape plin. L-am luat, ducandu-l la buze, fara sa-mi iau ochii de la ea. Si-a lipit inceheietura mainii de buze, aruncand nepasatoare briceagul pe masa, bolborosind:
-Stie ca il caut si, totusi, nu se arata. Mi-a trimis fotografia…
A tusit scurt si, scuturand mana, a lasat-o sa-i cada in poala, moale:
-Ce crezi ca inseamna asta?
Am baut tot sangele din cateva inghitituri- senzatia calatorului prin desert care gaseste o oaza. Am lasat paharul pe masa, oftand usor. Mireille zambea:
-Multumesc, am soptit, preocupat. Sunt satul de vin.
-Doar vin ai baut tot drumul de la New York pana aici? Nu ma mir ca esti atat de palid.
M-a fixat cu privirea, apoi a spus, cu un oftat exasperat:
-Bine, nu redeschid subiectul… Sa revenim. Ce parere ai despre toata povestea asta?
-Ai mai spus cuiva?
Si-a aranjat o suvita rebela. Parea tulburata:
-Ma gandeam sa ii spun lui Tiberius, dar voiam sa vorbesc mai intai cu tine. Victor, eu cred ca vrea sa fie gasit. Dar de ce nu se arata? E aici.
Nu-mi placea povestea asta, dar nu aveam de gand sa i-o spun, sa n-o alarmez. Parea deja rascolita, desi se straduia sa nu o arate. Am spus sec:
-Maine noapte mergem impreuna la Tiberius.

Despre vampiri

Te-ai intrebat, cel putin o data: “Exista, oare, vampiri?”
In ultimul timp pare ca s-a dezlantuit o adevarata furtuna media pe tema asta. Carti despre vampiri, filme, videoclipuri muzicale, reclame, cate si mai cate astfel de nimicuri. E drept, unele de milioane de dolari, dar nu despre asta e vorba acum. Revin la intrebarea ta: “Exista, oare, vampiri?” Raspunsul este simplu: da. Nu imi pun problema daca ma crezi sau nu, acesta e doar un amanunt care nu ma intereseaza catusi de putin, atata timp cat eu am dovada cea mai palpabila: eu sunt unul dintre ei. Numele meu este Victor.
Mi-am aprins o tigara, uneori am senzatia (falsa, sunt sigur) ca pot gandi mai bine fumand. E unul din micile si nevinovatele mele vicii. Imi place mirosul tabacului si senzatia pe care mi-o da fumul expirat pe nari.
Te intrebi care este motivul pentru care mi s-a nazarit sa scriu astfel de lucruri pe un blog? Cum ma dau in vant dupa raspunsurile simple, acesta va fi la fel: pentru ca nici un altul nu a fost interesat sa o faca pana acum. Au fost unii, putini, de altfel, care au lasat urme: scrisori in genere, mici insemnari… Lucruri fara o prea mare importanta. Fireste, dovezi ale existentei vampirilor au existat si vor exista, insa, nefiind foarte multe, si nicidecum placute, sunt pastrate in taina in locuri numai de unii stiute, spre a nu se crea PANICA. Pentru ca omenirea sa-si duca traiul ei minunat de zi cu zi fara a fi perturbata de astfel de mici “incidente”. Bineinteles, nici “tagma” vampirilor nu se da in vant dupa recunoasterea oficiala. La urma urmei, fiecare ograda cu acareturile ei. Probabil te intrebi daca imi este permis sa vorbesc. Ei, aici trebuie sa elaborez putin: nu exista nici o lege a tacerii in “lumea” noastra. Insa, asa cum lordul nu ar fi mers niciodata sa isi impartaseasca necazurile si bucuriile cu taranii de pe domeniul sau, nici noi nu impartasim lucrurile care ne privesc cu muritorii. Sa nu ma intelegi gresit, insa. Nici unul dintre noi nu dispretuieste si nu subestimeaza muritorii, fiecare la randul nostru a fost muritor candva. Si tu poti deveni vampir intr-o buna zi, nimic nu e cu neputinta. E vorba doar de a pastra o linie de demarcatie intre cele doua lumi, care lumi, asa cum vei vedea in continuare, desi sunt intrucatva asemanatoare, sunt foarte diferite in acelasi timp.
Exista cateva nedumeriri generale cu privire la vampiri si, in cele ce urmeaza, voi incerca sa dau niste raspunsuri. Exista insa lucruri pe care fie nu vreau, fie nu pot sa le spun. Daca vor ramane intrebari fara raspuns de-a lungul timpului, o sa te rog sa imi ierti tacerea. Si sa mi-o respecti.
Vampirii sunt nemuritori? Nu. Vampirii pot fi ucisi. Da, metodele “clasice” si “consacrate” sunt valabile si reale. Distrugerea inimii sau a creierului duce la moartea vampirului, indiferent prin ce metoda se realizeaza. Sunt organele vitale ale oricarei fiinte vii, iar vampirul este o fiinta vie. Daca aceste doua organe raman intacte de-a lungul timpului, vampirul poate supravietui, teoretic, la infinit. Practic, cel mai in varsta vampir despre a carui existenta am auzit (fara sa il vad vreodata) are putin peste opt mii de ani.
Vampirii se hranesc cu sange? Da, insa nu exclusiv. O alta “hrana” a vampirilor este vinul, in cantitati mici insa, aproximativ echivalentul a doua pahare de vin lunar. Sangele baut ajunge direct in vene, la fel si vinul, care ofera un plus de vitalitate- atata timp cat este curat. Vampirii prefera sa isi prepare propriul vin. Daca exista orice substanta straina in vin, aceste este regurgitat in cateva secunde. O alta sursa de “hrana” este energia. Da, energia ta spirituala.
Vampirii au colti? Da. Exista multe transformari la nivel fizic, aproape invizibile la suprafata. Vampirii sunt pradatori. Vampirii au nevoie sa sfasie pielea, carnea, venele.
Vampirii pot lua forme diferite? Da. Surprinzator, da. Insa doar cei foarte batrani si stapani absoluti pe propriile forte pot face asta.
Vampirii sunt fiinte nocturne? Da, pradatori nocturni. Motivele sunt relativ simple: la adapostul intunericului, vanatoarea este mult mai usoara. Nu te va arata nimeni pe strada cu degetul a doua zi, strigand “Hei, te-am vazut ieri la amiaza atacand o batrana pe pod!” Reduce mult riscul de a fi vazut, identificat, recunoscut, vanat.
Au vampirii putere fizica mai mare decat muritorii? Da. Si nu doar fizica. Orice pradator e mai puternic decat prada. Dominarea fizica si psihica fac mai usoara vanatoarea.
Sunt vampirii batrani mai puternici decat cei tineri? Da. In special, cu trecerea anilor, se amplifica puterea psihica, spirituala.
Se tem vampirii de cruci? Nu.
Sunt vampirii creaturi diavolesti? Nu. Doar o alta treapta a lantului trofic.
Sunt vampirii cruzi si nemilosi? Da, din punct de vedere al muritorului. La fel de cruzi si nemilosi precum leul care omoara gazela.
Au vampirii nevoie neaparata de sange uman? Nu. Insa, ca o comparatie: a bea sangele unui caine este ca si cum ai manca paine goala. A bea sangele unui om este ca si cum ai manca friptura de fazan. Exista vreo diferenta? Asta sa imi spui tu.
Mor vampirii daca sunt expusi luminii solare? Nu. Insa pot fi puternic afectati, ca un om care supravietuieste unui incendiu. Structura chimica a organismului unui vampir este diferita de cea umana in foarte multe privinte.
Dorm vampirii in sicrie? Daca dorm, eu nu stiu. Nu mi s-a intamplat sa vad vreunul dormind intr-un sicriu. Sicriul este un simbol care subliniaza natura non-umana a vampirilor.
Se amesteca vampirii cu muritorii? Arareori. Cum oamenii se cauta intre ei, asa si vampirii.
Au vampirii o viata sexuala? Da. Insa nu pot procrea.
Un vampir si un om pot avea mostenitori? Desi s-au intalnit cazuri de relatii sexuale intre oameni si vampiri, nu au rezultat copii. Vampirii, indiferent de sex, sunt sterili.
Conforma caror criterii isi aleg vampirii “copiii” (a se citi cei pe cate ii transforma in vampiri)? Asta depinde de fiecare in parte, nu exista criterii general valabile, insa despre asta o sa vorbim mai pe larg.
Vampirii simt frigul si caldura la fel ca oamenii? Nu. Pot insa suferi de frig si cald, daca aceste sunt excesive. Cu timpul, insa, invata sa se protejeze.
Exista multi vampiri in lume? Nu stiu daca s-a facut vreun recensamant al vampirilor, insa da. Din cate cunosc eu, exista aproximativ douazeci de mii de vampiri in intreaga lume.
Raspunsul la multe alte intrebari va veni in timp. In incheierea acestei prime publicari, da-mi voie sa iti dau un citat care mie mi s-a parut foarte interesant:
“Adevaratul mister al lumii este vizibilul, nu invizibilul” (Oscar Wilde)


Victor